Reacție oficială oferită de Dinamo după demersul celor de la FC Argeș: „Este o aberație juridică! Nu au nicio șansă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

În direct la ProSport Live, cei de la Dinamo, prin vocea lui Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners SPRL, au oferit o primă reacție oficială după ce omologii de la FC Argeș au solicitat la Federația Română de Fotbal ca alb-roșiilor să le fie retrasă licența pentru sezonul viitor de Superliga, după ce au pierdut în fața lor barajul de promovare / menținere în această competiție.

Reacție oficială oferită de Dinamo după demersul celor de la FC Argeș: „Este o aberație juridică! Nu au nicio șansă!”

Viorel Tudose, principalul sponsor al clubului piteștean, a spus că, în cazul unui verdict defavorabil din partea FRF, cei de la FC Argeș se vor adresa către TAS în această speță, iar la Lausanne el crede că sunt șanse foarte mari de câștig.

Piteștenii susțin că Dinamo a primit în mod nelegal licența pentru sezonul viitor de Superliga, întrucât ea ar fi fost acordată în baza noului plan de reorganizare modificat depus de clubul din „Ștefan cel Mare”, care însă nu a fost încă aprobat de către judecătorul sindic.

Întrebat despre acest subiect, Răzvan Zăvăleanu a explicat de ce, în opinia sa, cei de la FC Argeș se află într-o eroare și de ce nu ar avea ei nicio șansă de câștig în această speță.

„Mai mult decât informațiile de presă nu avem, nu a venit nimic oficial de la nicio instituție. După părerea mea, este o aberație juridică a celor de la FC Argeș și părerea mea e că nu au nicio șansă de succes. În primul rând, ei sunt un pic tardivi, dacă ar fi avut ceva de comentat ar fi trebuit să o facă în termenul de apel, care a expirat de multă vreme.

Mă rog, fiecare își duce luptele juridice așa cum crede că este potrivit. După părerea mea, nu vor avea niciun fel de șanse nici în fața Federației Române de Fotbal, nici în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Sunt niște probleme care deocamdată mi se pare că îi depășesc puțin, dar îi lăsăm să își vadă de treabă.

Cred că ar fi trebuit să accepte cu sportivitate ce s-a întâmplat pe teren și să rămânem așa, să tragă tare să își rezolve problemele de altă natură, nu să rezolve cu Dinamo ce nu au putut să rezolve într-un campionat întreg”, a spus Răzvan Zăvăleanu, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
SCENA ARTISTICĂ este în doliu. A încetat din viață un nume cu adevărat de legendă
SCENA ARTISTICĂ este în doliu. A încetat din viață un nume cu adevărat de legendă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×